VIDEO-INTERVIURI

Adrian Benţa, consultant fiscal

benta
Adaugat de iasul

„Sunt produsul școlii românești, dintr-o epocă în care, spun eu, se dădea mai multă atenție învățământului“, declară Adrian Benţa, poate cel mai cunoscut consultant fiscal de la noi în acest moment. Cu o prezenţă mediatică susţinută, domnia sa acceptă să sprijine jurnaliştii din postura de „traducător“ al „mersului taxelor şi impozitelor“ în România pentru un public foarte larg. „Mă cunoaşteţi în postura de consultant fiscal, dar sunt şi auditor financiar, profesor, formator, am publicat cel puțin vreo zece cărți, dintre care vreo câteva tratate de fiscalitate“. Adrian Bența se defineşte şi ca mic antreprenor: „sunt angajator de vreo șapte ani și, mai nou, proprietar și administrator de societăți“. Predă de mai mulţi ani un curs de fiscalitate studenţilor, iar acest exerciţiu l-a ajutat să îşi structureze discursul şi să-l „ajusteze“ pentru a fi cât mai accesibil. „Viaţa mi-a impus să folosesc un limbaj pe înţelesul tuturor“.