Audio

AUDIO. IAȘUL ÎN AFACERI: „Start-up Nation“, un eşec anunţat?

Normele de aplicare pentru „Start-up Nation – România”, lansate în consultare publică de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, conduc spre concluzia că noul program guvernamental „vizează doar o creştere formală a numărului de firme înfiinţate şi un soi de protecţie socială pentru persoanele defavorizate şi absolvenţii după anul 2014“, crede Mihaela Măriucă, managing partner AVISSO.

„Programul nu va face altceva decât să încurajeze mutarea unei activităţi şi a salariaţilor de pe o firmă în activitate pe un start-up şi, practic, efectul de stimulare a numărului de firme noi este unul aproape nul. Se vor înfiinţa 10.000 de firme noi şi se vor închide cel puţin 5000“, crede Mihaela Măriucă, care adaugă că, în opinia sa, programul, aşa cum reiese din normele de aplicare, „dovedeşte grave disfuncţionalităţi de implementare şi este din start sortit eşecului, judecând după experienţa programelor de minimis eşuate şi care au funcţionat tot după principiul «primului venit, primului servit»“.

ASCULTAŢI EMISIUNEA:


În opinia consultantului în afaceri AVISSO, evaluarea proiectelor ar trebui realizată după criterii care stau la baza asigurării fezabilităţii şi viabilităţii ideii de afaceri, antreprenorului ar trebui să îi fie lăsată libertatea de a decide asupra cheltuielilor strict necesare, iar plaja cheltuielilor eligibile să fie extinsă prin includerea cheltuielilor cu salariile, cu materiile prime sau promovare şi publicitate.

„Acordarea unui avans de minim 70%-80% din valoarea aprobată a proiectului la semnarea contractului de finanţare şi condiţionarea primirii diferenţei până la 100% după dovedirea viabilităţii afacerii prin înregistrarea de venituri cel puţin egale cu 50% din valoarea avansului acordat“, încheie Mihaela Măriucă, managing partner AVISSO.

Citiţi AICI o analiză detaliată a punctelor slabe ale Programului Start-up Nation.

Powered by WPeMatico

Despre autor

iasul