Focus Numarul 7

Ce se întâmplă cu marfa distrusă ori degradată?

Elena Solomon

Elena Solomon

Codul Fiscal intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2016 a schimbat condiţia de bază pentru ca o chel­tuială să fie considerată deductibilă. Astfel, articolul 25 prevede că toate cheltuielile efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice sunt deductibile, cu excepţia celor care sunt expres specificate ca deductibile limitat sau nedeductibile. Dacă până la 31 decembrie 2015 o cheltuială trebuia să fie e­fectuată cu scopul realizării de venituri impozabile pentru a fi deductibilă, de începutul acestui an ea trebuie să fie efectuată în scopul desfăşurării activităţii economice, fără a mai fi condiţionată de obţinerea de venituri impozabile.

Cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a mijloacelor fixe amortizabile constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile sunt considerate nedeductibile. Dar art. 25 alin. (4) lit. c) punctul 3 stipulează şi condiţiile în care poate fi constatat caracterul deductibil – atât pentru aceste cheltuieli, cât şi pentru taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului VII.

Astfel, cheltuielile privind bunurile de na­tura stocurilor sau a mijloacelor fixe a­mor­tizabile constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile devin deductibile în ca­zul în care stocurile/mijloacele fixe a­mor­tizabile se înscriu în oricare dintre ur­mă­toa­rele situaţii: au fost distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a altor cauze de forţă majoră, în condiţiile stabilite prin norme; au fost încheiate contracte de asigurare; au fost degradate calitativ şi se face dovada distrugerii; au termen de valabilitate depăşit, potrivit legii.

Normele metodologice de la punctul 17 alin. (3) stipulează că, în cazul în care stocurile au fost degradate calitativ, se acceptă a­tât distrugerea prin mijloace proprii, cât şi dis­trugerea de către terţi prin predare către unităţi specializate. La punctul 78 alin. (12) din norme se arată că obligaţia de a demonstra în mod corespunzător că bunurile au fost distruse revine persoanei impozabile.

Dovada distrugerii care este solicitată poate fi constituită din:

– documente ce atestă stocul cantitativ-valoric al bunurilor degradate calitativ, respectiv listele de inventariere întocmite în conformitate cu OMFP 2861/2009;

– proces-verbal întocmit de comisia de inventariere formată din specialişti din cadrul firmei sau de către un expert tehnic independent cu privire la degradarea calitativă şi prin care se constată caracterul neimputabil al degradării;

– propunerea de distrugere a bunurilor făcută de către comisia de inventariere;

– contract încheiat cu o unitate specializată, în cazul în care se alege varianta distrugerii prin predare către terţi;

– proces-verbal întocmit cu ocazia distrugerii bunurilor însoţit de alte documente sau aviz de însoţire a mărfii pentru stocurile predate către unităţi specializate.

Facem precizarea că există însă şi legislaţie specifică pentru anumite categorii de stocuri care obligă ca distrugerea acestora să se facă prin predare către unităţi specializate.

Aşadar, dacă se face dovada că bunurile res­pective au fost degradate calitativ şi au fost distruse ori prin mijloace proprii ori predate către unităţi specializate, cheltuielile privind mărfurile degradate sunt deductibile integral la calculul profitului impozabil.

Elena Solomon, economist în cadrul grupului AVISSO, cu peste 18 ani experiență

Despre autor

iasul