Dosar Numarul 17

Cei mai buni angajaţi de top sunt în companiile locale

Gabriel Mardarasevici

Gabriel Mardarasevici, Acting Chairman „Focality“

1. Evident că perioada dinaintea lui ‘89 şi-a pus o puternică amprentă asupra mentalului societăţii, iar această „marotă“ a patronului exploatator a fost una dintre cele mai puternice prejudecăţi. În plus, lipsa legilor şi a regulilor coerente, specifice unui capitalism matur, aş putea spune aproape „sălbăticia“ economiei de piaţă instalate imediat după 1989, coroborată cu lipsa de educaţie managerială a făcut ca managerii-patroni ai acelei perioade să pară nişte oameni cu principii cam relaxate. În timp, odată cu selecţia naturală a economiei de piaţă, cu aplecarea spre studiul principiilor managementului modern, s-a mai atenuat aceasta gândire, însă prea departe nu suntem de acele vremuri şi orice exces făcut de patroni este repede taxat.

2. Comentariul poartă mai multe aspecte. Depinde de dimensiunea afacerii. Evident că un mic antreprenor vă trebui la început să aibă fler, să fie talentat, să fie făcut pentru risc şi să se bazeze mult pe propriul bagaj de cunoştinţe. Asta îl va face să economisească resursele financiare ale firmei şi să exploateze maximal propriile resurse de timp şi cunoaştere. Cu timpul, odată cu confirmarea ideii de business, cu creşterea afacerii, vă trebui să folosească resursa externă sau să internalizeze personal pentru job-urile specializate, precum HR, juridic, IT etc. Pe lângă folosirea de specialişti, este obligatorie şi asumarea unei obiectivităţi totale în relaţie cu deciziile legate de firmă şi subordonarea acestora interesului organizaţiei şi nu celui personal. În final, orice proprietar se va bucura şi de beneficiile aferente acestui atribut, prin întărirea companiei şi creşterea perfomanţelor ei.

3. Cred că nu există o reală dihotomie între cele două tipuri de angajaţi, ci mai degrabă între angajaţii proactivi şi cei pasivi, între angajaţii harnici şi cei leneşi, între cei isteţi şi cei „încuiaţi“, care pot fi găsiţi în mod egal atât în domeniul privat, cât şi în sistemul public. Apoi, cred că mai este o situaţie de analizat între angajaţii motivaţi (financiar, de carieră, de domeniu etc.) şi cei lipsiţi de motivaţie. Personal, am şi azi colaborări cu angajaţi din sectorul public, şi anume din mediul universitar. Mi-aş fi dorit să fie angajaţii mei full-time. Şi experienţa personală, de fost cadru didactic în universitate, mă face să fiu pregătit să colaborez cu foşti angajaţi din sectorul public, atâta vreme cât îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale poziţiei-ţintă în companie.

4. Aici am atât o experienţă personală trecută, cât şi una prezentă. Acum 10 ani, în momentul când eram angajatul unei multinaţionale (General Manager – după ce această multinaţională achiziţionase compania pe care o deţineam), într-o discuţie cu colegii mei aflaţi pe poziţii similare în alte ţări (Olanda, Elveţia, Anglia, Cehia), mă plângeam că multinaţionalele parcă oferă mai multă atractivitate decât o companie privată, însă ei îmi spuneau că în ţările lor lucrurile stau tocmai invers. Eram uşor nedumerit. Timpul mi-a arătat că, peste ani, ceea ce se întâmplă la ei arunci a devenit obişnuinţa şi la noi. Azi cei mai buni angajaţi de top îi găsiţi în companiile locale, şi nu în multinaţionale. Atâta vreme cât compania locală este una de succes, care s-a racordat unui management modern, care îi poate asigura o carieră, această companie va fi preferată. Datorită implicării directe în luarea deciziilor, a participării nemijlocite în execuţia „target-urilor“ şi chiar primirea unor compensaţii financiare importante sincrone cu rezultatele firmei. În concluzie, sunt convins că firmele locale de succes sunt cele mai căutate de oamenii cu adevărat valoroşi şi proactivi.

Despre autor

iasul