Dosar Numarul 17

Companiile locale devin interesante dacă ştiu să comunice către piaţa joburilor

ciprian dron

Ciprian Dron, CEO „Unity Group“

1. Imaginea antreprenorului pro­iectată în mintea colectivului propriei companii este o construcţie ce ţine de felul cum a ştiut să-şi „croiască“ organizaţia, cum ştie să o dezvolte şi dacă înţelege că echipa este aceea care aduce plusvaloare. La fel de importantă este ştiinţa de a dimensiona corect echipa şi de a comunica mereu cu ea, atât formal cât şi informal. Tot atât de adevărat este faptul că va exista întotdeauna, într-un procent mai mare sau mai mic, credinţa că antreprenorul trebuie să împartă toate beneficiile cu echipa, însă nu şi riscurile, responsablităţile şi nopţile nedormite. Acest sâmbure al dorinţei de a avea ce e mai bun cu minim efort este în firea umană, la fel şi credinţa conform căreia munca noastră personală este centrul universului companiei şi că ar trebui să avem mici statui. Însă sunt şi angajaţi care sunt conştienţi de valoarea lor, apreciază ce face o organizaţie bună pentru ei, sunt dedicaţi propriei profesii şi nu le place să-şi trădeze meseria şi echipa în care evoluează. Ar fi extraodinar ca o echipă să deţină în proporţie de cel puţin 70% astfel de oameni, însă media cred că este undeva pe la 40%. Aici este talentul atreprenorului de a forma şi creşte echipa, expus într-un mod foarte vizibil şi practic.

2. Până la un punct, da: flerul, experienţa şi dorinţa de evoluţie pot fi hrana vitală pentru procesul de creştere a unei companii. Apoi urmează procedurile, fluxurile, construcţiile complexe organizaţionale care pot duce business-ul de la nivel de start-up antreprenorial la nivelul unei companii puternice, candidate la rolul de jucător important în piaţă. Este trecerea de la „a lucra în propriul business“ la „a lucra pentru propriul business“. Această trecere lasă în urmă „perioada romantică a antreprenoriatului“, transformă an­tre­prenorul într-un businessman sau business woman care ştie în ce constă greutatea denumirii de CEO (în comparaţie cu cei care îşi scriu CEO pe cartea de vizită când ei sunt toată echipa pe care o deţin).

3. Sunt profesionişti de valoare şi în organizaţiile de stat. Altfel nu ar funcţiona acele organizaţii. Peste tot în lume statul este cel mai prost admistrator al banilor publici, pentru că „banii vin de undeva şi se duc acolo unde spune, de obicei, decizia politică“ Adică sunt ca aerul: este un dat, îl respirăm şi nu prea avem grijă să nu fie poluat decât în cazuri excepţionale. Nu există la stat acea „durere organică“ pe care o are un atreprenor sau o companie privată când pierde bani, nu se fac prea des studii de eficienţă şi nu sunt construite organizaţiile, procesele şi procedurile pentru a naşte eficienta în aceeaşi măsură ca într-o companie privată. Legile scrise defectuos care se contrazic şi se anulează între ele, birocraţia, proceduri care sfidează bunul simţ, interesele personale şi de grup, personalul excedentar în unele situaţii şi prea puţin în altele sunt o parte din elementele ce fac parţial funcţional sistemul de stat. Cred că aş angaja pe cineva din sectorul de stat în două situaţii: dacă aş avea de lucru mult cu instuţiile statului mi-ar trebui cineva care să se priceapă la relaţiile cu acele instituţii şi, în a doua situaţie, dacă găsesc un specialist bun, dar în nici un caz cu douăzeci de ani experienţă la stat… pentru i-ar trebui un an să se adapteze la privat.

4. În primul rând ar trebui să milităm pentru condiţii egale între investitorii străini şi cei autohtoni (în contexte de investiţii similare să primească aceleaşi bonificaţii fiscale şi de altă natură din partea statului). În al doilea rând, companiile locale devin interesante dacă ştiu să comunice către piaţa joburilor şi ştiu să-şi construiască un mediu propice pentru angajaţii lor. În al treilea rând, există foarte mulţi profesionişti care doresc să plece din multinaţionale pentru că şi-au dat seama că într-o companie antreprenorială pot să fie apreciaţi mai rapid, şansele să aibă o viaţă personală cresc (pentru că nu au program 9-21) şi că pot să se dezvolte, în acelaşi timp, profesional. Până la urmă, banii nu pot cumpăra orice şi nici agresivitatea pe piaţa muncii.