Dosar Suplimentul Nr. 18

Singurii bani promişi: 152 de milioane lei pentru finalizarea variantei ocolitoare a municipiului

Marius Bodea
  1. Alocările pentru Iaşi din bugetul national pe anul 2017 mi se par o bătaie de joc la adresa comunităţii şi regiunii noastre. Pentru autostrada Moldova – Trasilvania, noi, parlamentarii PNL Iaşi, am cerut 238 mil. lei nu atât pentru actualizarea studiilor de fezabilitate, cât mai ales pentru proiectare şi autorizare execuţie lucrări tronson Tg. Mureş – Tg. Neamţ. S-au alocat doar 15,2 milioane lei pentru studiile necesare pe 310 km. De altfel, suma nici măcar nu apare menţionată explicit în buget. Deocamdată este doar o promisiune. În privinţa drumurilor judeţene, Iaşului îi va reveni o sumă de 10,26 milioane pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale. Această sumă reprezintă 1% din suma alocată la nivelul întregii țări pentru drumuri județene. Mai mult, suntem pe locul 6 în Regiunea de Nord-Est, adică pe ultimul loc, ca alocare de fonduri pentru re­abilitarea drumurilor judeţene şi comunale, în condiţiile în care Iașul are una dintre cele mai lungi rețele de drumuri din această categorie. Nu scapă opiniei publice cifre as­cunse în buget, tot ce primeşte Iaşul am prezentat public după o laborioasă analiză a bugetului şi a anexelor sale. Singurii bani promişi sunt cei 152 milioane lei pentru finalizarea variantei ocolitoare a municipiului Iaşi, varianta Sud. Nu sunt bani siguri, pentru că, în buget, apar ca fiind un credit de an­gajament, adică o promisiune, nu credit bugetar, adică o certitudine.
  1. Dacă vă uitaţi pe harta naţională cu alocările bugetare, judeţele de provenienţă ale miniştrilor din cabinetul Grindeanu coincid cu investiţiile în autostrăzi şi drumuri naţionale din România. Totodată, diferenţele mari dintre a­locările pentru Iaşi, respectiv Teleorman, judeţul d-lui Dragnea, şi Timiş, judeţul d-lui Grindeanu, demonstrează că trăim într-o Românie a domniei bunului plac, a arbitrariului, nu a interesului pentru dez­voltarea unitară a ţării şi a coeziunii teritoriale.
  1. Au fost promisiuni deşarte pentru a câştiga voturi. Iar ieşenii i-au crezut pe cei de la PSD, de asta au obţint un scor foarte bun în judeţul Iaşi. Ele nu sunt credibile pentru că filosofia de guvernare a PSD nu este una echitabilă, nediscriminatorie şi corectă, ci este bazată pe influenţa politică a câtorva oameni. Acest lucru este foarte grav, pentru că se subminează interesele României pe termen lung în privinţa coeziunii teritoriale şi a echităţii sociale. Atunci când români care locuiesc în regiunea de nord-est nu reuşesc să-şi valorifice potenţialul de creativitate şi inventivitate din cauza politicilor celor care sunt la guvernare, care avantajează doar anumite regiuni, atunci avem o problemă naţională.
  1. Da, acest tip de mentalitate paternalistă, tributară trecutului, este generată de arhitectura instituţională a statului român, care este foarte centralizat. Aşadar, soluţia nu este „să ne punem bine cu centrul pentru că aşa vom primi mai mulţi bani”, ci să promovăm politici de descentralizare, astfel încât o mai mare parte din taxe şi impozite să rămână în comunităţile care au produs acei bani. Aşa putem elimina arbitrariul şi, evident, pe baza principiilor de subsidiaritate, putem consuma mult mai eficient resursele publice.

Despre autor

iasul