Focus Promo

RBL: Modificarea în grabă a sistemului de pensii vulnerabilizează România în fața unei viitoare crize financiare

rbl foto
Adaugat de iasul

Actualul sistem de pensii este singura reformă structurală din România care a rezistat timp de un deceniu tuturor alternanțelor la putere. Este un sistem care contribuie la dezvoltarea economiei – pe de o parte prin investițiile făcute pe piața de capital și, de cealaltă, prin faptul că oferă antreprenorilor români și autorităților publice locale o soluție alternativă de finanțare. Este, în același timp, parte din “sistemul imunitar” pe care România l-ar putea activa într-o nouă criză financiară: în cazul în care investitorii străini ar decide să se retragă de pe piață, cum se întâmplă în perioade de instabilitate, fondurile de pensii ar putea achiziționa titlurile de stat românești vândute de aceștia.

RBL consideră că orice declarație publică despre schimbarea sistemului de pensii – o construcție în care am investit cu toții vreme de un deceniu – trebuie făcută cu responsabilitate și într-un mod echilibrat, pentru că riscă să priveze antreprenorii locali de o sursă prin care își pot finanța creșterea și să vulnerabilizeze România.

În 2008, la declanșarea crizei, fondurile de pensii private erau încă în fază de proiect, deci nu au putut juca rolul benefic pe care investitorii instituționali locali îl au în situații limită. Numeroși investitori instituționali străini s-au grăbit, atunci, să vândă cu orice preț obligațiunile suverane ale României, așteptându-se la o prăbușire a economiei. “Ar fi fost foarte bine să fi fost funcționale, atunci, fondurile de pensii de azi, întrucât ar fi putut cumpăra obligațiunile vândute cu discounturi de peste 20% de străinii panicați. Și ar fi stabilizat mai rapid și mai eficient prețul acestora în piață, aducând câștiguri de capital milioanelor de români contributori”, a declarat Dragoș Neacșu, membru în Consiliul Director al Romanian Business Leaders (RBL), CEO al Erste Asset Management.

Astăzi, după aproape 10 ani de la declanșarea crizei, fondurile de pensii finanțează o parte semnificativă din deficitul bugetar, cumpărând titluri de stat alături de alți investitori instituționali majori locali. În felul acesta este asigurat un echilibru necesar în raport cu finanțatorii externi. Investitorii instituționali locali dețin astăzi o cotă-parte comparabilă cu cea a finanțatorilor externi – circa 18% – din datoria publică finanțată prin obligațiuni suverane. Tendința așteptată de evoluție a sectorului de pensii este ca investițiile să fie extinse spre instrumente de datorie și participații în companii antreprenoriale românești.

RBL consideră că Guvernul poate trata în mod responsabil tema modificării sistemului de pensii renunțând la declarații prin care testează opinia publică – și venind în fața partenerilor sociali, pentru consultări, cu studii de impact și propuneri scrise, în locul mesajelor transmise prin presă. Credem că este important ca guvernanții să nu vulnerabilizeze întreaga economie și capacitatea țării de a se proteja în fața dezechilibrelor externe pentru a rezolva, cu orice preț, urgențe pe termen scurt. RBL e gata să ofere puncte de vedere, asistență, know how și propuneri pentru soluții sănătoase pentru România.

DESPRE RBL

Romanian Business Leaders (RBL) este o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit care oferă o platformă de acțiune și implicare socială pentru antreprenorii și șefii de companii din mediul de business privat. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, o țară mai bună pentru români.

Antreprenorii și șefii de companii din RBL inițiază și dezvoltă, pe bază de voluntariat, proiecte finanțate exclusiv din bani privați, prin care:

  • educăm și mentorăm antreprenorii start-up și scale-up (Programul Atelierele de Antreprenoriat și platforma de mentorat Mentoria);
  • inspirăm tinerii să gândească antreprenorial (Conferințele Vreau să Fiu Antreprenor);
  • repatriem diaspora prin antreprenoriat (RePatriot);
  • revitalizăm satul românesc prin antreprenoriat (Antreprenorești – Adoptă un sat!);
  • susținem și recunoaștem profesorii cu vocație și gândire antreprenorială (Proiectul MERITO).