Focus Numarul 21 Promo

Munca în România: Ce tip de contract alegi şi câte ore pe zi poţi lucra legal?

munca
Adaugat de iasul

Pentru a presta munca în cadrul unui contract individual, trebuie să existe principiul dependenţei, conform art. 10 din Codul Muncii: „contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu”. Acesta este motivul pentru care un titular de întreprindere individuală, spre exemplu, nu poate fi propriul său angajat, având în vedere că nu există posibilitatea de subordonare. 

Alina Grigoraș

Un salariat poate presta munca în baza unui contract individual de muncă de la vârsta de 16 ani, atunci când se consideră că dobândeşte capacitatea de muncă. Între 15 şi 16 ani se pot încheia contracte de muncă doar cu aprobarea părinţilor sau a reprezentaţilor legali. Pentru salariaţii cu vârste între 15 şi 18 ani, timpul de muncă nu poate depăşi 6 ore/zi şi 30 ore/săptămână, în cazul lor norma de 6 ore pe zi fiind considerată normă întreagă, nu pot încasa un salariu mai mic decât cel minim brut pe economie garantat în plată. Salariaţii minori mai beneficiază şi de alte drepturi, cum ar fi trei zile de concediu de odihnă suplimentare celor stabilite deja în unitate, interdicţia de a presta muncă suplimentară, muncă de noapte, pauză obligatorie de minim 30 minute, dacă timpul de lucru este mai mare de 4 ore şi jumătate.

 Alina Grigoraş, Manager de Resurse Umane în cadrul AVISSO

Alina Grigoraş, Manager
de Resurse Umane în cadrul AVISSO

Legislaţia în vigoare oferă posibilitatea salariaţilor „de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea”. Vom stabili ce înseamnă acest lucru din perspectiva angajatorului, dar şi a angajatului.

Acelaşi angajator poate încheia unul sau mai multe contracte individuale de muncă cu un salariat. Un salariat poate presta activitatea în baza unui contract de muncă cu o normă întreagă de 8 ore/zi şi 40 ore/săptămână, maxim 48 ore/săptămână, inclusiv orele suplimentare. Codul Muncii reglementează durata maximă a timpului de muncă prin raportare la un singur contract individual de muncă, pe când cumu­lul de funcţii la acelaşi angajator se exercită în baza unor contracte individuale de muncă distincte. Directiva Europeană 2003/88/CE privind unele aspecte ale organizării timpului de lucru raportează durata timpului de lucru la persoană şi nu la contract de muncă, ceea ce înseamnă că o persoană nu poate munci mai mult de 12 ore/zi în baza a două sau mai multe contracte.

Dacă ne gândim la un salariat care încheie contracte de muncă cu angajatori diferiţi, legislaţia românească nu impune nici o interdicţie referitoare la orele de lucru, dar trebuie respectată o durată realizabilă a timpului de lucru. Adică un salariat nu poate avea trei contracte de muncă cu normă întreagă, pentru că fizic acest lucru este imposibil de realizat.

Contribuţiile datorate pentru un contract individual de muncă cu normă întreagă la nivelul salariului minim se ridică la aproximativ 718 lei, aici fiind incluse atât contribuţiile angajatului, cât şi ale angajatorului. Fiind angajat în baza unui contract de muncă, salariatul este automat asigurat în sistemul naţional de asigurări de sănătate, perioadele în care se prestează activitate şi sunt datorate contribuţiile se considera stagii de cotizare pentru pensii şi şomaj.
În practică, pe lângă contractul individual de muncă mai sunt întâlnite şi alte forme de prestare a activităţii, cum ar fi contractul de prestări servicii sau contractul de cesiune a drepturilor de autor.

Cu ce au fost înlocuite convențiile civile?

După numeroasele modificări ale codurilor Civil şi Fiscal, a dispărut termenul de convenţie civilă, acesta fiind înlocuit în Codul Civil de „contractul de furnizare”, iar în Codul Fiscal veniturile obţinute din acestă formă de prestare a activităţii pot fi incluse la art.114 alin. (2) lit. g) „veniturile din activități, altele decât cele de producție, comerț, prestări de servicii, profesii liberale și din drepturi de proprietate intelectuală, precum și activități agricole, silvicultură și piscicultură, pentru care sunt aplicabile prevederile cap. II – Venituri din activități independente și cap. VII – Venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură”. Normele la Codul Fiscal stabilesc că aceste venituri nu trebuie să aibă caracter de continuitate pentru a fi astfel considerate, trebuie exclusă dependenţa şi subordonarea prestatorului faţă de plătitorul venitului.

Obligaţiile de plată pentru formele de venit descrise mai sus sunt următoarele: 16% impozit pe venit, cade în sarcina plătitorului de venit, contribuţia de asigurări sociale de sănătate, unde baza lunară de calcul reprezintă totalul veniturilor brute realizate în cursul anului fiscal precedent, raportat la 12 luni. Dacă însă persoana în cauză realizează şi alte venituri prevăzute la art. 155 alin.1 Cod Fiscal (salarii, pensii, investii, indemnizaţie de şomaj, de creşterea copilui, de incapacitatea de muncă datorată unui accident de muncă sau boală profesională etc), nu se mai datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Pentru activitățile cu caracter repetitiv nu poate fi folosit contractul civil, ci este necesară încadrarea în baza unui contract individual de muncă sau încheierea unui contract cu PFA/profesii libere înregistrate fiscal.

Persoanele fizice care au un drept de autor asupra muncii lor pot fi remunerate pe baza unui contract de cesiune a drepturilor de autor. Dreptul de autor asupra lucrării se transferă plătitorului. Activitățile care acoperă dreptul de autor sunt: crearea de opere literare și publicistice, inclusiv programele de calculator; operele științifice, fotografice, muzicale, de artă plastică sau grafică sau operele de arhitectură, conform Legii 8/1996.

Potrivit Codului Fiscal, „pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru care impozitul pe venit se reține la sursă, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o reprezintă di­fe­rența dintre venitul brut și cheltuiala deductibilă şi nu poate fi mai mare decât echivalentul a de 5 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în vigoare în lună pentru care se datorează contribuția”. Pentru anul 2017, salariul mediu brut a fost stabilit la 3131 lei. Astfel, persoana în cauză datorează CAS inviduală în cota de 10,5% chiar dacă realizează şi alt tip de venituri cu excepţia veniturilor din pensii. Începând cu data de 1 ianuarie 2017, asupra veniturilor din drepturi de autor se datorează contribuţie individuală de asigurări sociale de sănătate (5,5%), indiferent dacă persoana care realizează venituri din drepturi de autor realizează şi alte venituri.

Activitatea independentă este orice activitate desfăşurată de către o persoană fizică în scopul obţinerii de venituri, care îndeplineşte cel puţin patru dintre următoarele şapte criterii:

» persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului şi a modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru;
» persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi;
» riscurile inerente activităţii sunt asumate de către persoana fizică ce desfăşoară activitatea;
» activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfăşoară;
» activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacităţii intelectuale şi/sau a prestaţiei fizice a acesteia, în funcţie de specificul activităţii;
» persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare şi supraveghere a profesiei desfăşurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi e­xer­citarea profesiei respective;
» persoana fizică dispune de libertatea de a desfăşura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terţe persoane în condiţiile legii.

Reconsiderarea muncii prestate în baza altui tip de contract ca fiind activitate dependentă poate fi făcută doar de autorităţile fiscale, iar consecinţele pot fi aplicarea de sancţiuni administrative şi/sau plată retroactivă a taxelor şi impozitelor aferente unui contract individual de muncă. Pentru siguranţa sporită în fata organelor de control, este necesar avizul unui specialist la întocmirea oricăror forme legale de prestare a muncii.