Focus Suplimentul Nr. 20

Opinia auditorului: asigurarea rezonabilă, dar nu absolută

Oana Cernauteanu
Adaugat de iasul

Oana Cernăuţeanu, economist

Obligaţia de a avea un bilanţ auditat se aplică acelor entităţi care depăşesc (timp de doi ani consecutivi) două din următoarele 3 criterii:

» totalul activelor acestora este de cel puţin 16.000.000 lei

» înregistrează o cifră de afaceri netă de cel puţin 32.000.000 lei

» numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar este de 50.

De asemenea, ieșirea din sfera auditării se va face dacă timp de două exerciții consecutive nu sunt îndeplinite două din cele trei criterii amintite. Mai sunt supuse auditului situaţiilor financiare entitățile de interes public, adică societățile/companiile naționale, societățile cu capital integral sau majoritar de stat și regiile autonome, indiferent de valoarea indicatorilor.

Conform Standardelor Internaţionale de Audit (adoptate integral de către Camera Auditorilor Financiari din România), auditul statutar are ca scop creşterea gradului de încredere al utilizatorilor vizaţi în situaţiile financiare, obţinut prin exprimarea unei opinii de către auditor cu privire la măsura în care situaţiile financiare sunt întocmite, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru de raportare financiară aplicabil (în România, situaţiile financiare se întocmesc, conform OMFP 1802/2015 – pentru societăţi comerciale, OMFP 1969/2007 – pentru asociaţii, fundaţii, ONG-uri său conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară – pentru bănci dar şi societăţile comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată ).

Există şi cazuri în care administratorii sau alte persoane ce au interes financiar într-o entitate să contracteze un audit al situaţiilor financiare, chiar dacă nu au obligaţia unui audit statutar, obiectivele auditului fiind stabilite prin contract în funcţie de aşteptările clientului şi pot fi foarte diferite de la un audit la altul.

Pentru a efectua un audit statutar, auditorului financiar i se impune, în primul rând, să obţină viză de exercitare a profesiei pe anul în curs. De multe ori, participarea la un audit este condiţionată şi de certificatul de calitate A obţinut în urma controlului de calitate din partea organismului profesional (Camera Auditorilor din România), precum şi de nesancţionarea în ultimii 3 ani de către Comisia de disciplină.

Orice auditor statutar e mandatat, de regulă, pentru o durată de 5 -7 ani. Auditorul statutar emite în toate cazurile un raport de audit care are un conţinut strict normat. Auditorul trebuie să se conformeze conduitei deontologice stabilită prin Codul Etic al Profesioniştilor Contabili, dar, mai ales, să fie independent de entitatea auditată. Independenţa îl ajuta pe auditor să acţioneze cu integritate, să fie obiectiv şi să îşi exercite scepticismul profesional pe tot parcursul misiunii de audit.

Opinia auditorului întăreşte credibilitatea situaţiilor financiare furnizând o asigurare rezonabilă, dar nu absolută că acestea nu conţin denaturări semnificative, cauzate fie de fraudă, fie de eroare. Asigurarea absolută în audit nu poate exista datorită mai multor factori, printre care: recurgerea la raţionament profesional, utilizarea tehnicii sondajului, limitele inerente oricărui sistem contabil şi de control intern, faptul că majoritatea informaţiilor probante conduc mai mult la deducţii decât la convingeri din partea auditorului.

Asigurarea rezonabilă reprezintă un nivel ridicat de asigurare, dar nu este o garanţie că un audit desfăşurat în conformitate cu Standardele Internaţionale de Audit va detecta întotdeauna o denaturare semnificativă, dacă aceasta există, mai ales în situaţia în care denaturarea este ca urmare a unei fraude în care este implicată conducerea sau alte persoane interesate care au acces la sistemul contabil sau care pot eluda controlul intern al entităţii.