Dosar Eveniment business

PIN 2017. Cine sunt câştigătorii Galei Premiilor Industriei Regionale de IT și Outsourcing

17545169_601866886686014_6391316850610611325_o
Adaugat de Onofrei George

Joi, 30 martie, la Hotel Unirea, a avut loc cea de-a doua ediţie a Galei Premiilor Industriei Regionale de IT și Outsourcing (PIN Awards). Cele 10 trofee care au corespuns celor 10 categorii au revenit următorilor câştigători:

Cea mai reușită amenajare interioară de birouri: UniCredit Business Integrated Solutions

UniCredit Business Integrated Solutions ocupă o suprafaţă de 7.800 mp în clădirea UBC 6, situata in str. Palas 5C, Iasi, Romania. Clădirea UBC 6 a fost proiectată special pentru UniCredit Business Integrated Solutions şi, datorită design-ului interior inovator şi dotărilor tehnice de ultimă generaţie, constituie unul dintre cele mai moderne şi eficiente spaţii de lucru din România, care asigura un mediu de lucru premium celor aproximativ 600 de angajati.
Punctul de lucru din Iaşi al UniCredit Business Integrated Solutions a fost amenajat urmărind conceptul „Smart Working”, orientat către implementarea unei noi viziuni de organizare a spaţiului, care să favorizeze o şi mai mare armonizare între activitățile individuale, nevoia de interacţiune socială şi viaţa de zi cu zi.

Antreprenoriat in IT: Homepod

HOMEPOD este un sistem smart pentru a construi o casă smart intr-un smart city. Acest sistem crește atunci când și tu crești. Homepod conține peste 13 tehnologii smart cum ar fi AI pentru culori, materiale, AI pentru structura de rezistenta automatizata, si AI pentru crestere de celule din care se nasc structuri cristaloide pentru structuri de rezistenta. Mai detine de asemenea AI pentru jucării electro-magetice și AI pentru sistem endotermic de eficienta energetica în tencuieli clădiri. Nu în ultimul rând conține un sistem smart telemetric de management al datelor care reduce latențele algoritmilor pentru a fi posibilă construirea HOMEPOD.

Proiectul academic cu industria: FII Practic

Proiectul FII Practic este cel care încurajeaza, susţine, şi dezvolta tinerii pasionaţi de domeniile IT, project & business management, prin punerea în practică a abilităţilor de gândire acumulate până în prezent,şi suplimentarea cu noi informaţii teoretice şi practice din unul dintre domeniile: Front-end Development, Back-end Development, Cloud, Design, Agile, Android Development, Software Testing, 3D Modeling, Business Analysis și Project Management.

In momentul de fata, proiectul are un impact regional, dar incercam sa ii oferim un impact national deoarece stim ca tinerii sunt interesati de domeniul IT & Outsourcing si sunt mereu in cautarea de noi oportunitati pentru a invata cat mai mult.

Conferința de specialitate: Codecamp

Cea mai mare conferinta IT din regiune, poate chiar din tara aducand aproximativ 2000 de participanti la fiecare editie, de doua ori in fiecare an. Participantii sunt profesionisti IT de toate varstele, interesele, specializarile, sexele iar conferinta mobilizeaza profesionisti din toate ramurile IT, programatori de toate „culorile” (Java, .net, Php etc), architecti, testeri, project manahgeri, analisti de business, manageri. De asemenea mobilizeaza majoritatea altor comunitati IT, antreprenoriat, studenti.

Inițiativa CSR a anului: 8 hours overtime for a good cause

8 hours overtime for a good cause este o seară de lucru în cadrul căreia profesioniști din diverse domenii (marketing, sales, design, IT) lucrează pentru cauzele unor organizații locale. În loc să cerem bani pentru cauzele pe care le susținem, ne-am hotărât să cerem profesioniștilor să doneze o seară din timpul lor cu ceea ce au mai de valoare – experiența profesională.

Grupul țintă principal este reprezentat de organizații din domeniile: social, cultură, turism, educație, artă, tineret si de specialiștii care donează timp și know-how. Aceștia fac parte dintr-o plajă largă de domenii: marketing, design, comunicare, fundraising, sales, strategie, people management, PR, social media. Sunt angajați ai companiilor din Iași, freelanceri, oameni din administrația publica.

Compania de IT a anului: Gemini CAD Systems

Gemini CAD Systems este o companie IT înființată în Iași, în 2004, de doi antreprenori locali, Traian Luca și Mihai Mitrică. Gemini CAD Systems dezvoltă produse proprii software și hardware dedicate industriilor apparel/fashion, automotive și aerospațial.

În 2016, Gemini CAD Systems a crescut substanțial în dimensiune, de la 47 la peste 100 de angajați. Rețeaua de distribuție a fost extinsă la 37 de țări, iar departamentul de proiecte speciale a ajuns în faza finală a dezvoltării unor produse importante pentru companie: noua ediție a softului PDX 17, mașina de scanat pielea cu realitate augmentată-Gemini Thagora și mașina de tăiat piele cu jet de apă la înaltă presiune- Gemini Andura Waterjet.

Compania de Outsourcing a anului: SCC Services

SCC SERVICES ROMANIA si-a început activitatea in 2006 cu o echipa de 20 de persoane ajungând in anul 2016 sa depășească peste 1000 de angajați. Centrul de servicii partajate din Romania reprezintă o funcție cheie în strategia grupului SCC, furnizând servicii de suport tehnic pentru majoritatea clienților in nouă limbi de circulație internațională.

Anul 2016 a însemnat investiții majore in sisteme de suport operațional si de telefonie, care le-a permis sa îmbunătăreasca nivelul serviciilor si gradul de satisfacție a clienților. Cele doua direcții majore de dezvoltare au vizat Proactive Outreach Manager, o soluție SaaS integrata cu instrumentul companiei de ITSM si soluții de traducere automata voce si text, integrate cu Service Now.

Managerul anului: Daniel Isepciuc, Ness

Software Delivery Manager and AVP la Ness. Este responsabil de coordonarea mai multor proiecte la nivelul organizatiei. Este managerul unei echipe de aproape 70 oameni, responsabila cu designul, dezvoltarea si livrarea aplicatiilor software pentru unul din clientii organizatiei.

Daniel Isepciuc s-a implicat activ in cadrul misiunilor economice care au fost organizate de catre partenerii locali, sustinand ideea parteneriatelor intre regiunile de frontiera in scopul atragerii de investitii bilaterale si, implicit, de promovare a mediul de afaceri din regiunea noastra. Este un activ promotor al ideii de parteneriat intre mediul de business si mediul universitar, participand in mod constant si activ la acest tip de evenimente.

Premiul pentru întreaga activitate: Lenuța Alboaie

Prin activitatea organizatorica, academica si didactica in domeniile de Semantic Web, Cloud, modelarea increderii, propuneri de noi arhitecturi pentru integrare si pentru protectia datelor personale Lenuta a contribuit si continua sa contribuie in mod substantial la dezvoltarea industriei de ITO locale.

Prin prisma colaborării cu industria IT activitatea doamnei Lenuța ALBOAIE cuprinde patru direcții: programe pentru dezvoltarea studenților, programe de stimulare a antreprenoriatului, programe de cercetare, program de imbunatatire a infrastructurii.

Premiul special al juriului: Florentina Vasiliu, Conduent.

Singura constanta in industria ITO o reprezinta schimbarea. Florentina Vasiliu, impreuna cu echipa de HR de la Conduent s-a adaptat permanent indiferent de provocarile ivite: achizitia XL World de catre Xerox, deschiderea centrului de servicii de la Palas, separarea Conduent fata de Xerox etc.

Florentina Vasiliu a inteles rolul determinant al tehnologiilor informatiilor in serviciile de HR si viitorul ITO din Iasi, a inteles ca “our employee first” e mai mult decat un slogan, e modul in care vor functiona companiile de succes din domeniu in urmatorii ani. La Conduent, Florentina mizeaza pe faptul ca dezvoltarea continua si sistematica îi va ajuta pe angajatii din domeniul ITO nu doar in realizarea unei performante; aici si acum; ci si in construirea unei cariere.

Premiile PIN sunt acordate anual şi răsplătesc companiile de succes, start-up-urile inovatoare, antreprenoriatul creativ, evenimentele comunitare relevante, precum şi proiectele durabile ale mediului academic. Premiile Regionale ale Industriei de IT&Outsourcing, PIN 2017 (www.pinawards.ro) se adresează companiilor de profil, mediului universitar specific, asociaţiilor studenţeşti, firmelor de servicii conexe (training, recutare, cursuri de limbi străine), organizaţiilor neguvernamentale relevante.

La această Gala a fost lansat şi numărul 4 al revistei PIN Magazine, revistă a acestei industrii, ce este tipărită la Iaşi şi distribuită naţional.
Iniţiatorii şi organizatorii evenimentului regional PIN 2017 sunt Dan ZAHARIA, senior consultant la Extind, cu o experienţă de peste 15 ani în management, vânzări şi dezvoltare imobiliară şi Dan RADU, cu o experienţă de peste 20 ani în mass-media şi dezvoltare de proiecte.

Componența JURIULUI ediției Premiilor PIN2017:

  1. Lenuța Alboaie – prodecan, Facultatea de Informatica, Universitatea Al.I.Cuza
  2. Elena Șerban – prodecan, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Gh. Asachi
  3. Mădălina Comorașu – team leader AISEC Iași
  4. Andrei Varteniuc, președinte ASII
  5. Alexandru Jijie – președinte BEST
  6. Andrei Spițelnicu – operations manager CENTRIC
  7. Marius Alexa – manager Iconic ARIES
  8. Valerica Dragomir – director ANIS
  9. Andrei Postolache – trainer INTROSPECIALS
  10. Sebastian Arhire – CEO Train2Perform
  11. Amalia Sterescu – coach Outsourcing Portal
  12. Cristi Neghina – site manager PENTALOG
  13. Ștefan Rusu – site manager NESS
  14. Alina Popa – director Euronest IT Cluster
  15. Mirela Gavra – publisher Outsourcing Today

Lista completă a nominalizărilor:

  1. Cea mai buna amenajare de birouri
  • HEG Services
  • Grapefruit
  • Falcon Trading- IDEO
  • Intelligent Bee
  • COS- Amazon
  • UniCredit Business Integrated Solutions
  • NESS

 2. Antreprenoriat in IT

  • Homepod
  • CargoPlanning-Nima Software

 3. Compania de IT a anului

  • Continental Automotive Romania
  • Pentalog
  • GEMINICAD
  • Centric IT Solutions
  • Ness

 4. Compania de Outsourcing a anului

  • SCC Romania
  • Conduent

 5. Conferinta de specialitate

  • summ-IT
  • Codecamp
  • Ecomedia
  • Barbecode
  • DevExperience

 6. Initiativa CSR

  • 8 hours overtime for a good cause
  • Fii si tu Mos Craciun (Bethany)
  • Swimathon (Fundatia Comunitara)
  • TeamBuilding CSR (Centric)
  • Challenge4Education (Ness)
  • Ajuta un copil sa mearga la scoala (Optima)
  • Impreuna pentru educatie (Yonder)

 7. Proiect academic

  • Laboratorul ELMAG (Facultatea ETTI)
  • Become (AIESEC Iasi)
  • Centric Express
  • FIICode (ASII)
  • FII Practic (ASII)
  • BEST Training Weekend (BEST Iasi)
  • GEMINICAD & Facultatea de Informatica

 8. Managerul anului

  • Andrei Ciubotaru (ESET)
  • Marian Petrescu (Continental)
  • Georgiana Dragomir (Grapefruit)
  • Irina Butnaru (Conduent)
  • Daniel Isepciuc (Ness)