Profil Suplimentul Nr. 18

Profesia de auditor se diferenţiază printr-un specific: lucrul în echipă

Gabriel Radu interviu 2
Adaugat de iasul

conf. univ. dr. Gabriel Radu, Preşedintele CAFR: „Ceea ce nu ştii nu te afectează“ nu funcţionează în business

Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) s-a înfiinţat în anul 1999, în con­textul pregătirii aderării României la U­niunea Europeană, înfiinţarea sa fiind una dintre condiţiile acquis-ului comunitar. Misiunea CAFR este aceea de a construi pe o bază solidă identitatea şi recunoaşterea publică a profesiei de auditor financiar în România. Obiectivul principal al CAFR este dezvoltarea susţinută a profesiei şi consolidarea acesteia în acord cu Standardele de Audit şi Codul privind conduita etică şi profesională în domeniul auditului financiar, prin asimilarea integrală a Standardelor Internaţionale şi a Codului etic al IFAC, care să permită auditorilor financiari, membri ai CAFR, să ofere servicii de audit financiar de o înaltă calitate, în interesul publicului, în general, şi al comunităţii de afaceri, în special. (www.cafr.ro)

 

 

Printre misiunile pe care CAFR şi le asumă se numără şi aceea de a comunica în exterior activitatea sa. Cum definiţi, în momentul acesta, statutul profesiei de auditor în rândul celorlalte profesii liberale?

Aş porni răspunsul de la rolul auditorului. Dintre profesiile liberale, cele mai recunoscute sunt cele de me­dic, avocat sau notar. Dar şi profesiile economice, precum cele de evaluator, de expert contabil, de auditor sau de lichidator îşi au o ni­şă importantă. Auditorul are responsabilitatea finală pe cifrele comunicate de companiile private: dacă acele cifre nu sunt corecte, este rolul său de a trage un semnal de alarmă, unul destinat în principal celor care sunt utilizatorii informaţiilor, în special publicului. Concret, orice firmă care este cotată pe bursă trebuie să prezinte o situaţie financiară care nu este considerată cea reală până când nu vine un profesionist independent şi spune că aceasta este corectă.

Este şi un certificat de garanţie?

Poate fi şi un certificat de garanţie, dar nu este unul absolut sau total. Vă voi da un exemplu: nu poţi să ve­rifici cea mai mare companie, ca­re are miliarde de tranzacţii, şi să poţi să spui că toate sunt corecte. Din acest motiv, înţelegerea publicului faţă de activitatea auditorului este una bazată pe finalitate. Cifrele din rapoarte, situaţiile financiare publicate pe bursă sau oficial pe site-ul Ministerului de Finanţe sunt însoţite de această opinie de audit prin care profesionistul spune „este alb, negru sau gri“. De regulă, toată lumea îşi doreşte o situaţie „albă“ sau corectă.

Este o activitate de utilitate publică.

Da, pentru că inclusiv organizarea acestei profesii (vom face majoratul în acest an, vom sărbători 18 ani de existenţă a Camerei Auditorilor Financiari din România) s-a numărat printre condiţiile de pre­a­derare ale României la Uniu­nea Europeană pentru a exista clar i­dentificată o categorie profesională a cărei responsabilitate este explicit trasată pentru cifrele din zona privată în interesul public. Ordonanţa 75 din 1999, prima lege de înfiinţare, statuează faptul că suntem o organizaţie de utilitate publică.

Gabriel Radu1

Ce calităţi trebuie să aibă un auditor faţă de practicanţii altor profesii economice?

Colegii care activează în mediul de afaceri sunt interesaţi de aceşti profesionişti deoarece au dobândit o expertiză intensă. Pentru a veni să spui că o serie de cifre sunt corecte, trebuie să le poţi face tu însuți mai întâi, avem de-a face cu un cumul de domenii de expertiză. Eu sunt întâi de toate contabil, sunt absolvent de liceu economic, am făcut facultatea de contabilitate, am iubit contabilitatea şi o respect foarte mult. Sunt expert contabil, auditor, consultant fiscal, dar profesia de auditor se diferenţiază prin ceva specific, o chemare de a lucra într-o echipă, de a fi preocupat să descoperi, să înveţi şi săacumulezi şi să ai o intuiţie bazată atât pe fler, cât şi pe experienţă.

Cât de înşelătoare pot fi cifrele?

Se spune că cel mai bun contabil este acela care te întreabă „cât vrei să îţi facă unu plus unu?“. Cifrele pot fi înşelătoare pentru că trăim într-un mediu într-o totală schimbare. Toată revoluţia IT şi mediul online au influenţat şi vor influenţa tot mai mult presiunea pe cifre. Printr-un sistem clasic, pe documente, cu înregistrări pe baza u­nor documente de mână, cu registre fizice operate mai apoi în contabilitate se obţineau nişte cifre pe care venea mai apoi cineva să le verifice. De când începeai verificarea lor şi până la întocmirea unui raport final prin care să spui că sunt corecte sau nu, treceau trei, patru, cinci sau şase luni. În momentul de faţă se doreşte o verificare a acestor cifre poate chiar într-un timp de ordinul zilelor sau săptămânilor – pentru că piaţa o ce­re, bursa o cere. Degeaba vin acum, în 2017, cu o cifră aferentă anului 2014. Poate fi importantă pentru istorie, dar cei din piaţa financiară vor să ştie deja ce s-a întâmplat la nivelul lui 31 decembrie 2016.

Vorbiţi despre companiile listate pe piaţa de capital, dar se constată un interes tot mai mare pe zona de servicii de audit a unor companii medii. Care sunt motivele pentru care sunt solicitate serviciile auditorilor din partea organizaţiilor economice care nu sunt obligate prin lege să le contracteze?

Să vedem mai întâi de unde vine piaţa serviciilor de audit. Profesia de auditor, chiar dacă reglementată strict din 1999, are o vechime de peste 100 de ani la nivel mondial. Zona anglo-saxonă şi cea a­me­ricană au avut o contribuţie foarte importantă şi trebuie să vedem de ce s-a impus necesitatea apariţiei auditorului. Toată lumea se poate întreba „de ce să mai iau pe cineva, să-l plătesc şi să-mi spună ceva ce poate deja ştiam printr-un raport care, de regulă, e de o pagină sau două?“. În momentul în care s-au separat două mari categorii, titularii de patrimoniu (acţionarii) de titularii de management (cei care administrează), s-a constatat necesitatea unui liant între aceştia. Mandatul către management trebuie să fie trasabil şi verificabil. Cine poate să spună? Managerul va spune că şi-a făcut treaba, iar acţionarul poate să aibă o părere opusă. Şi atunci apare nevoia de auditor, a unui terţ profesionist care să ofere un diagnostic asupra situaţiei. În momentul de faţă nu există companie listată naţional sau internaţional pe bursă ale cărei cifre date publicităţii să nu fie însoţite de un raport de audit. Acestea sunt companiile cotate, respectiv segmentul de piaţă constituit din entităţile de interes public. La nivel de Uniune Europeană, prin urmare şi la nivelul României, există o Directivă cu numărul 56/2014 „privind auditul legal al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare consolidate“. Comisia Europeană doreşte să se asigure că acele cifre care sunt publice sunt şi corecte, impactul lor fiind unul important. Dacă o companie de interes public, spre exemplu una de utilităţi, dă faliment, se pune problema de a rămâne fără acele servicii, unele fiind şi monopoluri. Pe de altă parte, există şi companii de familie care au crescut şi dezvoltat o idee de business. Putem relua, atunci, întrebarea: de ce ar avea acestea nevoie de audit, deşi nu sunt obligate? Pentru că vine un moment al adevărului întotdeauna! Ca antreprenor, la un moment dat, îţi doreşti să te dezvolţi, să creşti, să deschizi reprezentanţe ş.a.m.d. Toate acestea înseamnă bani – care pot fi ai tăi sau obţinuţi dintr-un împrumut. Or, în momentul în care doreşti să te împrumuţi, nici un creditor nu îţi va da banii doar pe cuvânt, banii de la bancă nu se obţin pe criterii emoţionale. „Te cred că asta este situaţia ta, dar vreau să vină un independent terţ să certifice“.

Ca atunci când vrei să faci un credit ipotecar, iar banca cere ca locuinţa să fie evalută de un expert.

gabriel radu pagina 1

Exact! Cineva poate spune că deţine un imobil care, în varianta emoţională, cea a proprietarului, valorează câteva sute de mii de euro, dar de fapt valoarea sa de piaţă este de câteva zeci de mii. Revenind: tu poţi avea nevoie de finanţare în acest moment, în februarie 2017, iar banca îţi cere un raport de audit. Dacă tu anticipai însă în 2015 că vrei să te dezvolţi în 2017 şi să fi început un raport de audit în 2016, în acest timp puteai cu siguranţă să îţi îmbunătăţeşti anumiţi parametri economici sau să conştientizezi anumite riscuri fiscale. „Ceea ce nu ştii, nu te afectează“ nu funcţionează în business. O altă zonă importantă este aceea care ţine de ANAF, statul vine şi îţi controlează afacerea. Or, apelând la un profesionist auditor ai o siguranţă în plus… te ştii în regulă.

Care este principalul atribut al auditorului?

Principala cerinţă o reprezintă independenţa. Un element de background: anii 2000, Statele Unite ale Americii. Cunoaşteţi că existau cinci mari companii de audit. A venit un moment nefast, şi posibil pe fondul unei lipse de reglementări şi din dorinţa de înavuţire „the big five“ au devenit „the big four“. Cine a greşit? Acolo a fost o situaţie creată de câteva persoane într-o companie de zeci de mii de angajaţi. Imaginea oferită de o situaţie în care auditorul nu a fost independent, în sensul în care a fost şi consultant, a prestat şi alte servicii decât auditul a condus la neîncrederea publicului în cifrele de pe piaţă. Principalul obiectiv al profesiei este independenţa, este vorba de percepţia că acest profesionist este imparţial şi va prezenta cifrele corect, real. Pe de altă parte, gândiţi-vă că nu există un Dumnezeu-Auditor. Într-un cadru foarte limitat, acesta trebuie să descopere tot ceea ce este posibil ca un client să nu ştie, să ascundă sau chiar să mascheze.

Circa 4300 de auditori în România şi 1000 de firme pe piaţă în acest domeniu. Cum acţionează concurenţa asupra profesiei?

Această profesie este reglementată în primul rând prin legislaţie specifică, standarde, un cod etic şi o practică. Vedem însă situaţii din ce în ce mai multe în care unii „se dau“ drept auditori, deşi nu îndeplinesc nici o condiţie prevăzută de legislaţie, unii nu sunt nici măcar contabili sau experţi contabili, nu au nici o legătură cu domeniul acesta.

Şi întocmesc nişte rapoarte de audit fără nici un fel de valoare.

Corect, dar clientul trebuie să înţeleagă că prima condiţie pentru a continua discuţia atunci când intră în legătură cu un auditor este să îi vadă licenţa, să îl identifice în registrul public, registru care este online. Persoanele care dobândesc în condiţiile legii calitatea de auditor au minimum de profesionalism şi de exigenţă în domeniu. Revenind la piaţă, este o profesie care se desfăşoară şi se derulează între cerere şi ofertă. Chiar dacă sunt servicii care sunt cerute prin legislaţie, ponderea serviciilor care nu sunt obligatorii deja a crescut, un fapt care ne bucură. Este un indicator al faptului că mediul de business a devenit conştient că are nevoie să-şi întărească echipa cu un profesionist. Fie că acesta este un evaluator, un expert contabil, un consultant fiscal sau un auditor, acest lucru este binevenit, are nevoie de această expertiză. Dacă ne referim la companiile care sunt obligate să contracteze servicii de audit, în întocmirea ofertelor făcute de o firmă sau de un cabinet individual trebuie ţinut cont de resursele alocate, de modalitatea în care trebuie prezentat raportul şi termenul de predare şi, cel mai important, de răspunderea asumată. Răspunderea materială a auditorului nu s-a activat în România în acest moment, dar nu se ştie ce se va întâmpla în viitor, în alte state aceasta există, e doar o chestiune de timp până va deveni şi la noi realitate. Ne aflăm în zona de Nord-Est a Moldovei, una în care avem foarte mulţi buni profesionişti, oameni care au o practică foarte bună şi care au început să îşi consolideze legăturile dintre ei. Auditul este o muncă de echipă, auditul nu se face, de regulă, de unul singur, mai ales atunci când timpul este unul dintre factori.

Dincolo de concurenţă, care este sentimentul general în rândul profesioniştilor?

Pe de o parte, cerinţele faţă de auditor sunt din ce în ce mai mari, la fel şi cererea pe piaţă este în creştere, răspunderea devine şi ea tot mai mare, dar, cum se spune, toate acestea, dacă s-ar putea, ar fi bine să fie şi gratis sau la un preţ cât mai mic. Piaţa reglează preţul în cele din urmă şi în zona de obligativitate, iar auditorii trebuie să lucreze sub formă de echipă. Auditorul trebuie să convingă clientul că este profesionist şi poate furniza cel mai bun know-how, iar clientul să încerce să-i detalieze auditorului activitatea sa şi să nu încerce să îi ascundă ceva. Auditorul nu vine să dea amenzi, nu vine să te penalizeze cu un procent din cifra de afaceri, ci îţi dă un raport. Acel raport valorează, de regulă, mai mult decât o amendă. Cum ar fi ca cea mai mare companie din România să apară cu un raport negativ de audit pe piaţă? Ce se întâmplă în acel moment cu acea companie?

Care este cea mai importantă provocare a acestui an pentru Camera Auditorilor Financiari din România? Pe ce direcţie vă veţi concentra acţiunea?

2017 este un an care va continua ceea ce s-a început la nivelul profesiei în ultima perioadă, cunoaştem un suflu nou, atât prin persoane, dar şi prin deschiderile de care ne bucurăm. Există cooperare în primul rând în interesul publicului, dar şi al profesiei şi mediului de afaceri. Zilele acestea a apărut informaţia că României i s-a atras atenţia de la nivelul Comisiei Europene că nu a adoptat legislaţia privind transpunerea Directivei 56/2014, lucru care nu poate fi benefic. Eforturile au fost foarte mari la nivelul Ministerului de Finanţe, dar şi ale Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile (CSIPPC)*, dar nu s-au concretizat până acum în transpunerea legislaţiei europene. De ce nu este bine? Mediul economic este unul foarte activ şi foarte senzitiv. În momentul în care am o companie în România care depinde de o structură-mamă, relaţia cu auditorul este foarte importantă. Directiva europeană amintită a venit cu o viziune, în opinia mea, total împotriva profesiei. Au spus că trebuie să găsim un „cal alb“, profesia de auditor trebuie să fie total independentă. Pe cale de consecinţă, în urma unor scandaluri care s-au derulat în Europa de Vest, s-a gândit aşa: luăm competenţa finală profesiei de a fi reglementată de ea însăşi şi o dăm statului sau unui organism independent. Şi aici apare supravegherea, care există şi pe Directiva 43 (Directiva 43/2006 privind auditul legal al conturilor anuale şi al conturilor consolidate – n.r.) şi prin Ordonanţa 90 la nivel de România (OUG nr. 90/2008, Ordonanţa de urgenţă privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate). N-a fost cea mai activă în România şi nu este nici în prezent, din păcate, dar profesia suplineşte acest efort, iar Ministerul de Finanţe este foarte activ.

Sunt două percepţii: în Europa de Vest oameni profesionişti au înţeles că trebuie să ai pe cineva care a avut tangenţă cu profesia, a fost practician, dar acum nu mai este implicat şi atunci poate face supravegherea; în Europa de Est (Polonia, Bulgaria, România) se merge însă pe ideea că putem pune pe oricine care nu are legătură cu auditul să supravegheze profesia, e ca şi cum aş supraveghea eu un medic şi să văd dacă a făcut sau nu bine operaţia sau aş supraveghea un inginer constructor. Din acest motiv, la nivel internaţional, am stabilit că este un moment crucial în care trebuie să existe unitatea profesiilor economice, pentru că altfel s-ar putea să ne trezim în situaţia ca în interiorul Uniunii Europene să avem 28 de reguli diferite de implementare a acestei Directive.

* Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile (CSIPPC) este autoritatea responsabilă de organizarea unui sistem eficient şi efectiv de supraveghere în interes public a profesiei contabileşi principala autoritate naţională care asigură urmărirea şi alinierea activităţii de audit statutar la deciziile luate la nivelul Comisiei Europene în domeniul ISA şi al Codului etic. Membrii Consiliului superior al CSIPPC sunt reprezentanţii desemnaţi de instituţiile cu atribuţii de reglementare în domeniul contabilităţii, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiarã, de Ministerul Justiţiei, precum şi de Camera Auditorilor Financiari din România şi Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.